Pagini

vineri, 5 iulie 2013

EU știu să comunic cu tine!



Primul atelier tematic din cadrul proiectului „Primul meu loc de munca. Când, unde și cum aplic?” s-a organizat în cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș. La această întâlnire participând tineri de la 3 centre de plasament din județul Argeș.
Întâlnirea s-a desfășurat sub titlul „EU stiu sa comunic cu tine!”. În partea de început a atelierului, participanților li s-au propus câteva exerciții de cunoaștere pentru a se cunoaște mai bine între ei.
Plecând de la aceste exerciții, următorul pas, a fost ghidarea lor spre definirea comunicării. Astfel, s-a realizat o adevărată „furtună de idei” (brainstorming) de unde s-au ales termenii care au  dus la definirea comunicării. De asemenea s-au identificat în cadrul aceste „furtuni” și care sunt cei trei factori esențiali ai comunicării: emițătorul, receptorul și mesajul transmis. Cu ajutorul metodelor non-formale și cu îmbinarea metodelor formale, participanții s-au implicat în discuții cu privire la modalitățile corecte de a comunica cu cei din jurul nostru, evitând barierele comunicaționale, in scopul maturizării noastre in relațiile interpersonale. La început au fost dezbătute aspecte despre cum se face o bună comunicare în general, după care discuția s-a purtat despre comunicarea pe teme europene, de interes pentru cetățeni.
Centralizând ceea ce participanții au aflat la acest atelier, amintim:
Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între două sau mai multe persoane, dintre care una emite (exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). Un rol foarte important în procesul comunicării îl joacă limbajul corpului. Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
-          Verbal (cuvintele) – 10% din procesul comunicării
-          Paraverbal (ton, volum, viteză de rostire) – 40% din procesul comunicării
-          Nonverbal (expresia facială, poziția, mișcarea) – 50 % din procesul comunicării.
O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a celor trei niveluri. Blocajele comunicării sunt cauzate de mai mulți factori și se pot identifica mai multe tipuri de bariere:
-          bariere cauzate de contextul socio-cultural
-          bariere cauzate de frica (înfruntarea, agresivitatea, principiul competiției, rezistența la schimbare, lipsa încrederii în sine);
-          bariere referitoare la relațiile individ-grup (marginalizarea, lipsa de autenticitate, izolare).
-          bariere de limbaj (aceleași cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane, starea emoțională a receptorului poate deforma ceea ce aude, ideile preconcepute și rutina influențează receptivitatea etc);
-          bariere de mediu (climat de munca necorespunzător);
-          bariere de concepție
-          bariere de ordin emoțional (teama de a nu comite greșeli, neîncrederea față de ceilalți etc).
Pentru a evita astfel de bariere comunicaționale, participanții au concluzionat că trebuie să:
-          ascultăm cu atenție, deoarece ascultatul activ duce la îmbunătățirea înțelegerii reciproce și la depășirea obstacolelor în comunicare.
-          utilizăm mesaje care să ajute interlocutorul în găsirea de alternative, posibilități de rezolvare a unei situații.
-          citim limbajul corpului, concentrându-ne pe factorii cheie: expresia feței, ochilor, tonul vocii, ținuta corpului si gesturile;
-          dăm dovadă de egalitate, pentru că atitudinea de superioritate determina formarea unei relații defectuase de comunicare, încurajând dezvoltarea conflictelor.



Pentru mai multe imagini: EU stiu sa comunic cu tine!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu